Transplantare dentara

Transplantarea dentara este o procedura chirurgicala prin care un dinte extras este replantat intr-o noua alveola a aceluiasi pacient - autotransplant, sau la un pacient diferit - heterotransplant. Transplantarea unui dinte de la o persoana la alta este o practica intalnita inca in secolul XVIII, insa atunci ca si acum, dintii transplantati cadeau dupa cativa ani.

O procedura stomatologica cu sanse reale este insa autotransplantul dentar. Acesta poate fi realizat prin trei proceduri diferite:
•  extractia unui dinte si transplantarea sa in alt loc din cavitatea bucala;
•  extractia unui dinte si transplantarea sa in aceeasi alveola - poate servi la stabilizarea unui dinte inclinat;
•  extractia unui dinte, tratarea acestuia si transplantarea sa in aceeasi alveola - chirurgie apicala neconventionala.
Aceste tehnici au ca avantaje rezultatul estetic si functional exceptional, precum si evitarea protezelor dentare fixe.

Indicatiile transplantarii dentare
Cel mai intalnit caz de autotransplant este probabil inlocuirea primului sau celui de-al doilea molar foarte cariat cu molarul de minte sanatos (primul tip de procedura). In cazurile de dinti ectopici ce nu pot fi redresati chirurgical sau ortodontic, acestia pot fi extrasi si utilizati pentru a umple un spatiu gol de pe arcada.

O importanta deosebita pentru succesul autotransplantarii dentare o are starea de sanatate a pacientului, precum si angajamentul acestuia de a respecta indicatiile postoperative, o igiena orala riguroasa si vizitele periodice la medicul stomatolog.
Conditiile pe care trebuie sa le intruneasca dintele ce urmeaza a fi transplantat sunt: morfologie asemanatoare cu dintele pe care il inlocuieste, extractia sa sa fie cat mai netraumatica, radacini cu anatomie normala (preferabil incomplet dezvoltate), sa nu prezinte leziuni carioase sau boli parodontale in evolutie.
Alveola in care va fi transplantat dintele trebuie sa beneficieze de un suport osos adecvat, sa nu prezinte infectii acute sau inflamatii cronice si sa aiba suficient spatiu pentru acomodarea noului dinte.
Transplantarea dentara nu este indicata pacientilor in varsta sau celor care sufera de afectiuni sistemice grave.

Procedura transplantarii molarului de minte
•  Anestezie locala, cu sau fara inhalosedare.
•  Extractia dintelui ce urmeaza a fi transplantat. In cazul molarului de minte, acesta poate fi si neerupt. Foliculul se extrage printr-o interventie chirurgicala ce implica indepartarea tesutului gingival si a osului. Pentru a asigura vitalitatea membranei periodontale este foarte important timpul cat mai scurt intre extractie si transplantare.
•  Tratament endodontic - la dintii cu radacina matura, pentru a evita inflamatia si resorbtia osoasa. Acesta poate fi realizat inainte de extractie sau la maxim 2 saptamani dupa transplantare. Tratamentul endodontic nu este necesar la dintii cu apexul deschis, deoarece acestia au sansa de a fi revascularizati.
•  Prepararea alveolei. Medicul trebuie sa aiba la indemana radiografiile dentare ale dintelui (sau chiar o macheta acrilica), pentru a-l putea acomoda in noua alveola. In timp ce noua alveola este ajustata, dintele extras poate fi pastrat in alveola sa.
•  Introducerea dintelui in alveola. Odata ce dintele a fost stabilit in pozitia finala, se verifica ocluzia (se evita presiunea dintelui antagonist) si daca este necesar se ajusteaza usor cu o freza dentara.
•  Imobilizarea dintelui. Imobilizarea trebuie sa fie flexibila, pentru a preveni anchiloza. Pacientul se va prezenta la medic peste 7 zile si in fiecare saptamana in prima luna, apoi o data pe luna in primele 6 luni, o data la doua luni in urmatorii 2 ani, si apoi o data pe an.

Succesul interventiei de transplantare dentara
Daca selectia cazului se face cu atentie, pe baza indicatiilor autotransplantului si a experientei clinicianului, rata de succes este de 70 - 95% peste 5 ani. Cele mai intalnite cauze de esec ale transplantului sunt resorbtia inflamatorie, anchiloza dento-alveolara si resorbtia radiculara de inlocuire, periodontita marginala, parodontita apicala, leziunile carioase si trauma.