Extractia dentara simpla sau nechirurgicala

Extractia nechirurgicala sau extractia dentara simpla reprezinta procedura stomatologica prin care se indeparteaza din alveola sa un dinte bolnav ce nu poate fi tratat prin metode conservatoare. Extractia simpla nechirurgicala se realizeaza cu ajutorul instrumentelor stomatologice care ridica sau apuca partea vizibila a dintelui, si prin miscari repetate du-te-vino ce au rolul de a largi alveola. In cadrul extractiei nechirurgicale dintele nu este sectionat, iar pentru a avea acces la dinte gingia nu este incizata.

Extractia simpla nechirurgicala este cea mai frecventa procedura utilizata pentru indepartarea dintilor insa, daca se constata ca este necesara o forta excesiva pentru realizarea extractiei, sau lipseste o parte substantiala din coroana dintelui si accesul la radacina este dificil, este indicata extractia chirurgicala. Indiferent de metoda aleasa, extractia trebuie sa fie atraumatica si sa indeplineasca urmatoarele cerinte: acces adecvat si o vizualizare buna a campului chirurgical, precum si utilizarea unei forte controlate pentru dislocarea si indepartarea dintelui.

Inaintea extractiei dentare nechirurgicale

Inainte de a trece la extractia propriu-zisa, medicul stomatolog va trebui sa faca o evaluare clinica a dintelui respectiv, pentru a stabili gradul de dificultate al procedurii. In acest scop medicul va lua in considerare accesul la dinte, mobilitatea si starea structurilor de sprijin, precum si starea coroanei dintelui. Totodata, medicul va trebui sa stabileasca nivelul de anxietate al pacientului, starea sanatatii si orice modificari necesare pentru a adapta procedura la necesitatile pacientului.

Orice limitare a accesului la dinte poate insemna renuntarea la extractia simpla si adoptarea unei proceduri chirurgicale, fie alegerea unor clesti dentari speciali. Mobilitatea este importanta deoarece cu cat dintele este mai mobil, cu atat extractia va fi mai simpla si mai usoara. Evaluarea coroanei cuprinde prezenta leziunilor carioase mari si a restauratiilor. Daca acestea se regasesc in proportie mare, atunci exista posibilitatea ca in timpul extractiei coroana sa se sparga. Din acest punct de vedere sunt vulnerabili si dintii adiacenti celui extras.

Radiografiile dentare periapicale sunt esentiale in stabilirea detaliilor legate de forma radacinilor si starea tesuturilor inconjuratoare - densitatea osului. Pentru extractia molarilor superiori exista o ingrijorare cu privire la stratul osos dintre varful radacinii si sinus; daca acesta este foarte subtire se indica extractia chirurgicala, pentru a evita perforatia sinusului.

Probabil cea mai mare importanta pentru stabilirea gradului de dificultate al extractiei o are configuratia radacinilor - numarul, gradul de divergenta, curbura si dimensiunea acestora, prezenta cariilor radiculare, gradul de hipercementare la pacientii in varsta, resorbtia radiculara. Toate aceste elemente indica fragilitatea radacinilor si posibilitatea ca acestea sa se rupa in timpul extractiei. Daca gradul de fragilitate este ridicat, este indicata extractia chirurgicala.

Procedura de extractie dentara nechirurgicala include urmatorii pasi:
1. Desprinderea tesuturilor moi din jurul dintelui
Indepartarea tesuturilor moi fata de dinte se realizeaza cu ajutorul unui instrument ascutit si are rolul de a informa medicul stomatolog cu privire la eficienta anesteziei si de a facilita accesul clestelui dentar cat mai aproape de radacina, fara ca gingia sa opuna rezistenta. Pacientul va simti doar o presiune usoara, fara durere sau disconfort.

2. Luxatia (dislocarea) dintelui cu elevatorul dentar
Dislocarea dintelui cu ajutorul elevatoarelor se realizeaza prin dilatarea osului alveolar si ruperea ligamentelor periodontale. Miscarile trebuie sa fie puternice, insa fara rapiditate; forta excesiva poate deteriora sau chiar luxa dintii adiacenti. Acest pas este mai eficient atunci cand dintele extras ocupa ultimul loc pe arcada. Dislocarea cu elevatorul este un pas secundar in extractie, clestele fiind principalul instrument in cadrul acestei proceduri.

3. Adaptarea clestelui de extractie la dinte
Medicul stomatolog alege clestele de extractie adecvat pentru dintele ce urmeaza a fi indepartat. Clestele trebuie sa se potriveasca anatomiei dintelui, pozitionat la baza coroanei, sub marginea gingivala si cu varful spre radacina, astfel incat sa nu atinga dintii adiacenti. Varful clestelui trebuie sa fie paralel cu axul dintelui, astfel incat forta aplicata pe manere sa aiba o eficienta maxima in largirea osului alveolar. Daca varful nu este paralel cu axul dintelui exista riscul fracturarii radacinilor.

4. Luxatia (dislocarea) dintelui cu clestele dentar
Cea mai mare parte a fortei aplicate este directionata spre partea in care osul este cel mai subtire: pentru dintii superiori si cei inferiori (in afara de molari) forta la inceput lenta dar persistenta si apoi tot mai puternica (fara smucituri insa) este directionata labial si bucal. Pe masura ce osul alveolar se largeste, clestele este pozitionat tot mai aproape de varful radacinii. Se pot utiliza si miscari de rotatie. Practic, dintele nu este tras afara, ci ridicat usor din alveola, pe masura ce aceasta se dilata.

5. Indepartarea dintelui din alveola
Odata ce osul alveolar a fost largit suficient, iar dintele a fost dislocat, se utilizeaza o forta de tractiune minimala, orientata bucal. Luxatia si indepartarea dintelui cu ajutorul clestelui trebuie sa fie doua etape separate in cadrul unei extractie simple. Dintele nu este indepartat din alveola pana cand nu se dilata osul si se rup ligamentele periodontale - acesta este de fapt rolul principal al clestelui de extractie, nu scoaterea propriu-zisa a dintelui.

Dupa extractia dintelui pacientul va clati gura o singura data, apoi medicul stomatolog va indeparta resturile de os si tesut moale, va restrange marginile linguale si bucale ale alveolei si va pune deasupra un pansament, pacientul mentinand dintii stransi timp de 15 - 30 de minute, pana cand se opreste sangerarea. Timp de 24 de ore dupa extractie pacientul nu are voie sa scuipe sau sa clateasca gura, deoarece poate spala cheagul de sange care se formeaza in alveola. Cheagul de sange asigura vindecarea alveolei si evitarea infectiei. Daca dupa extractie alveola nu sangereaza, medicul trebuie sa provoace sangerarea prin scrijelirea tesuturilor. Dupa 24 de ore pacientul poate clati gura cu putina apa cu sare.