Istoria implantului dentar

Inlocuirea dintelui lipsa cu un "dipozitiv ancorat in os" nu reprezinta deloc un concept nou. Documentele arheologice arata ca in vechime, populatia egipteana si cea din America de Sud experimentau deja inlocuirea dintilor pierduti cu "implanturia" din fildes.
In secolul al XVIII-lea, dintii lipsa erau inlocuiti cu dinti extrasi de la alti "donatori".
Procesul implatarii era (intr-un fel cam) aspru si rata succesului era foarte scazuta, datorita reactiei imunitare puternice la primire.
In anul 1809, Maggiolo fabrica un "implant" de aur care era amplasat in locul unei extractii proaspete si pe care atasa dintele dupa o perioada de vindecare. In 1887, fizicianul Harris incearca cateva proceduri cu un "piciorus" de platina in loc de aur, cu toate ca un an inainte (in 1886) Edmunds realizase primul implant cu o coroana de portelan, montata pe un disc de platina, in Statele Unite ale Americii, New York.
Au exista foarte multe incercari pe aceeasi "reteta" cu diferite aliaje metalice si forme de portelan, insa pe termen lung rata succesului era foarte scazut.

Strock inregistreaza primul succes in implantul dentar in anul 1937 la Universitatea Harvard.
Cercetatorul Strock publica apoi efectele fiziologice ale aliajului cobalt-crom-molibden (vitallium) in os si astfel testeaza o serie de implanturi cu vitalliumin pe animale si pe oameni. Aceste implanturi sunt imediat inserate dupa extractie si fara complicatii post-operatorii, cu toate ca s-au semnalat reactii.

Din punct de vedere histologic, testele pe animale au aratat o toleranta completa. Au urmat testele pe pacienti, care s-au dovedit a fi de succes chiar si la persoanelele de 15 ani; mai tarziu acestea au decedat.
Cateva tipuri de implanturi sunt si astazi din vitallium.

Alte documente arata ca implantul dentar incepe cu mult in urma, cam in secolul al VII-lea. Cercetatorii au descoperit ca civilizatia Maya folosea implantul dentar incorporat in os, (in urma cu 1350 ani). In Honduras, dupa excavarea gropilor arheologii au descoperit fragmente de manbibula de origine Maya, datand din anul 600 e.n. Se considera ca aceasta mandibula era a unei femei de 20 ani si se putea observa ca a avut trei forme de dinti montati in locul a trei incisivi inferiori.
Dupa 40 de ani, arheologii considera ca aceste cochilii erau amplasate dupa moarte.
Insa, in anul 1970 profesorul academician brazilianul Amadeo Bobbio studiaza structura mandibulei si face o serie de radiografii. El observa formarea osului compact in jurul a celor doua implanturi, ceea ce a dus la concluzia ca aceste implanturi au fost efectuate in timpul vietii.

Cu toate ca, se considera ca prima lucrare chirurgicala sa fie pe centrul genunchiului si pe sold, s-a decis in final ca gura este mult mai accesibila pentru observatii clinice si cu sanse ridicate in cercetare. In anul 1965, Branemark (profesor de anatomie la Universitatea Gothenburg, Suedia) plaseaza primul implant dentar de titan pe un voluntar uman.

Cercetarile contemporane independente intreprinse SUA de Stevens si Alexander au dus la descoperirea unui depozit de implanturi dentare din titan si apoi le breveteaza.
In urmatorii 14 ani, Branemark publica numeroase studii referitoare la implantul dentar, iar din 1978 face un parteneriat cu firma suedeza Bofors AB pentru dezvoltarea si comercializarea acestora.
Cu Bofors (mai tarziu devine Nobel Industries) ca si companie-mama, Nobel Pharma AB (mai tarziu se va numi Nobel Biocare) fondata in 1981 se va concentra pe implantologia dentara. La ora actuala, peste 7 milioane de implanturi marca Branemark System au fost amplasate; in acelasi timp sute de alte companii produc implanturi dentare.
Implanturile dentare disponibile astazi sunt de forma unor suruburi mici cu laturi paralele sau conice. Pot fi folosite in acelasi timp cand un dinte este scos. Studiile actuale arata ca implantul realizat imediat dupa extractie are acelasi succes ca si implantul efectuat pe osul vindecat.

Cateva cercetari curente in implantologia dentara se concentreaza pe materiale ceramice precum zirconiu (zrO2) in fabricarea implantului dentar. Zirconiu este un metal apropriat de titan (in sistemul periodic) si cu proprietati similare cu acesta.
Multi ani de-a randul zirconiu a fost folosit cu succes in chirurgia ortopedica. Zirconiu are avantajul de a fi mai estetic, datorita culorii sale luminoase.

Asadar, in urmatoarele doua decenii, tehnologia a imbunatatit procesul. Modificarile usoare ale titanului s-au dovedit benefice in cazul cresterii timpului de vindecare. O data cu trecerea timpului si cu practici avansate in domeniul stomatologic, implantul dentar se va efectua mai rapid, mai usor si mai putin dureros.